Karate - informatii generale

Karate vine de la "Kara"-gol si "te"-mâna, sau mai bine zis arta mâinii goale. Fondatorul acestui stil de arte martiale a fost Gichin Funakoshi (1869-1957), care a si schimbat de fapt denumirea de "arta mâinilor chineze" în "arta mâinii goale". Karate sau mai bine zis Karate-Do este o arta de lupta cu mâinile goale, care s-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai întâi în Okinawa (insula în sudul Japoniei) pe vremea când chinezii, ocupând aceasta insula, au interzis locuitorilor insulei sa detina arme. Acest stil de lupta inspirat din tehnicile chinezesti de lupta, a carui origine pare sa urce în timp pâna la calugarii budisti din templul Shaolin, urmarea la început, dobândirea unei posibilitati de aparare împotriva tâlharilor si a ostilor înarmate ale invadatorilor. Localnicii se antrenau pe atunci în secret si încetul cu încetul au inventat mai multe procedee tehnice care sa le permita sa reziste cu succes atacurilor. Fiind de mai multe secole în contact cu China, locuitorii din Okinawa cunosteau regulile si procedeele tehnice prin care cu mâinile si picioarele folosite în asa fel, încât reuseau sa scoata din lupta un adversar fara a mai fi în contact corp la corp cu acesta.

Atunci existau mai multe stiluri de karate, fiecare stil purtând numele locului unde era practicat: Shuri-te; Naha-te; Tomori-te etc.

Adeptul acestei arte martiale, karate, originara din Okinawa, Funakoshi Gichin a încercat sa unifice diferite stiluri din Okinawa, pentru a le da o forma si a le raspândi în toata Japonia ca pe o budo (o cale).

Numai ca pe atunci aceasta cale era o cale a razboiului, exercitiile si luptele din salile de antrenament (dojo), erau de o violenta extrema, loviturile fiind realmente date, reale si dure, luptatorii neavând nici o posibilitate de a se proteja.

Atunci fiul lui Funakoshi, Yoshitaka, opunându-se prieteneste tatalui sau, a transformat funestul "Okinawa-te" într-un sport cu totul deosebit, care a luat numele de karate-do, sufixul do exprimând exact ceea ce era acest sport; nu o tehnica de razboi, ci "o cale" de dezvoltare fizica si spirituala. El a transformat vechile si brutalele tehnici si procedee ale tatalui sau în procedee si tehnici mai "blânde", controlate, loviturile n-au mai fost realmente date, ci doar schitate si codificate. Astfel putem spune ca Funakoshi Yoshitaka a fost de fapt adevaratul "tata" al disciplinei karate în aspectul ei modern.

Desigur karate nu reprezinta numai o forma de lupta cu tehnici si procedee de lupta ca în toate celelalte arte martiale,ci reprezinta o arta martiala în care puterea concentrata a corpului poate fi folosita in orice moment pentru atac sau aparare.

Karate reprezinta stapânirea tuturor tensiunilor corporale în momentul potrivit. În momentul impactului corpul este dur ca un bloc de granit, muschii sunt tensionati pentru acel scurt moment (atac sau aparare), pentru ca acea fractiune de secunda sa fie hotarâtoare. În karate, fiecare tehnica trebuie sa fie executata în momentul de concentrare maxima, eficienta fiind cu atât mai mare, cu cât concentrarea si tensiunea corpului sunt mai mari în momentul impactului. De asemenea miscarile în karate trbuie sa fie executate rapid si puternic, dar in acelasi timp si cu multa flexibilitate, aceasta obtinându-se în conditii de relaxare.

Tensiunea musculara,concentrarea, se manifesta într-un timp foarte scurt, tehnica in momentul executiei dând efectul de soc. Fara tensiune si concentrare karate ar fi un dans acrobatic cu miscari moi si lente care nu ar avea nici o eficienta, nici un rezultat. De aceea nu este la îndemâna oricui si rezultatul mult asteptat vine dupa multi ani de munca, dupa multa rabdare si perseverenta. Concentrarea în tinta, coordonata cu tensiunea musculara si viteza de executie nu sunt simple teorii, pe care le poate oricine acumula ca pe o simpla lectura, iar adevaratul luptator nu v-a ajunge niciodata la un rezultat spectaculos fara o munca asidua si o stapânire de sine remarcabila. "Cine stapâneste mentalul, stapâneste succesul". Adevaratul luptator de karate nu este cel care învinge sau este învins în lupta, ci este acela care se învinge pe sine. Aceasta stapânire de sine nu este necesara numai în karate sau în artele martiale, ci este necesara, ne este de folos în orice situatie, în viata de zi cu zi. Cu cât vom reusi sa câstigam o mai mare stapânire de sine, cu atâ vom avea mai multa siguranta în actinile noastre, cu cât spiritul nostru v-a fi cât mai liber de concentrare, cu atât mai mult vom fi pregatiti pentru lupta si vom sti ca în orice situatie sau pozitie, ne vom putea apara. Omul se maturizeaza în lupta vietii, un om care a mers mai departe prin lupta vietii, este mai stapân pe sine, este mai inteligent si mai superior.

Aceeasi tinta o are si un adevarat karateka, prin lupta cu sine, prin lupta cu adversarul sau, prin lupta cu viata si necontenita vointa de a nu da înapoi in fata intemperiilor si a greutatilor, sa ajunga la acest nivel al vietii. Cine nu lupta si nu se confrunta zi de zi cu problemele vietii, a pirdut ceva, a pierdut notiunea de afi câstigat, a pierdut ceva din a fi om. Karate ne ajuta sa stapânim mai bine viata, sa avem o mai buna stapânire de sine, sa beneficiem de o reala sanatate. "Viata este lupta si numai prin lupta creste omul si se maturizeaza". Iar maturizarea în karate, ca si în viata de altfel, înseamna spiritualizare, inseamna concentrare de sine, înseamna linistea sufleteasca, acea liniste ca a unei ape în care se oglindeste clarul de luna fara nici cea mai mica unduire.

De aceea se spune ca telul fiecarui karateka este de a ajunge la acea stare în care "spiritul sa fie linistit ca suprafata unui lac linistit, dar pregatit sa curga în orice moment si oriunde este nevoie". La fel cum în apa lacului se oglindeste tot ce-i înprejur, iar la cea mai mica miscare de vânt, apa lacului se v-a undui, tot la fel un karateka trebuie sa simta intentia adversarului, spiritul sa i se trezeasca, sa reactioneze,fara macar a constientiza. Dar aceasta se v-a întâmpla numai atunci când spiritul este liber, nu este "lipit" de altceva, este liber si nemiscat precum apa acelui lac, în caz contrar, contraatacul v-a aparea surprinzator pentru ca spiritul n-a fost pregatit. Si atunci v-a trebui sa stim ca imaginea adversarului este ca imaginea lunii oglindita în apa lacului, si care la cea mai mica unduire dispare, si numai linistea spiritului ca si linistea lacului ne v-a reda imaginea pierduta.

O liniste sufleteasca puternica este ceea ce trebuie sa avem în viata noastra de zi cu zi. "Cine este cu adevarat pregatit, parca nu-i pregatit de loc".

Aceaste ar fi cu adevarat ideal, sa fim în orice moment pregatiti, inconstient, aceasta sa fie o stare naturala de fapt. Ochii sunt oglinda sufletului, poti privi în ochii adversarului si prin asta îi poti influenta starea, îi poti cuprinde privirea îi poti controla reactiile prin modul cum îl privesti. Pentru un karateka, autoapararea trebuie sa fie ceva natural, ceva simplu, precum mersul pe jos. Adevaratul karateka nu doreste niciodata sa lupte, sa se implice într-o altercatie, dar o v-a face în caz de forta majora, daca este în pericol, el sau cei din jurul lui. De aceea ar fi limpere de înteles si poate ar trebui sa mai mediteze cei care fac afirmatii de genul: "practicantii acestui sport, karate, devin mai agresivi si mai violenti". Total gresit, pentru ca în karate, în artele martiale în general, pacea si linistea sufletesca precum linistea apei lacului, sunt filozofia de baza, si mai degraba actele de violenta si agresivitate sunt specifice nepracticantilor de arte martiale, a acelor frustrati care n-au reusit niciodata sa cunosca binele, succesul si bucuria nemarginita adusa de linistea sufletesca.

Este foarte adevarat, ca în lumea artelor martiale, precum în lumea oricarui sport, exista si incidente ale asa zisilor practicanti, care mai umbresc uneori imaginea adevaratilor practicanti de arte martiale, dar acestia sunt o parte infima, sunt aceia care înca n-au înteles principiile artelor martiale, n-au ajuns la acea stapânire de sine si liniste sufleteasca precum linistea apei.

"Karate ne ajuta sa stapânim viata, karate este un mod de viata".

Desigur karate nu reprezinta numai o forma de lupta cu tehnici si procedee, iar pentru a demonstra acest lucru ar trebui sa facem o oarecare extensie asupra artelor martiale din care fac parte toate celelalte stiluri de arte martiale cu si fara arma, forme de autoaparare sau de coordonare a miscarii si energiei interne.

"Asadar, Artele martiale sunt un univers în sine, pasionant, pe care omul nu l-ar putea descoperi în toata complexitatea lui nici daca i-ar fi dat sa traiasca mai multe vieti în sir. O lume evidenta si tainica, ascunsa vederii, plina la fiecare din nivelurile si treptele ei, de întelesuri surprinzatore, ce ne duc cu gândul departe, angajându-se parca într-o aventura în care omul ar urmari sa descopere esenta originara a energiei. Din acest punct de vedere, artele martiale, oricare ar fi ele, nu sunt decât o usa deschisa spre limitele ce urmeaza a fi descoperite si depasite."(Michel Random)

În acest domeniu, masura supraomului nu o da cel mai dur luptator, ci acela care ajunge sa descopere, prin sentimentul armoniei si al plenitudinii interioare, propria-i împlinire fizica si spirituala, împlinire ce-l ajuta sa priceapa, prin practica, întelesurile pe care cuvintele nu le pot deslusi. Astfel putem spune ca artele martiale sunt o deschidere spre "Calea de sine", spre "Calea adevarului", caci în viata nu exista nici o cale care sa nu fie "Martiala", adica viata este o permanenta lupta a sinelui cu sine însusi, în sensul cel mai bun al cuvântului. Artele martiale, fie ca apartin Japoniei, Asiei de Sud-Est sau Indiei, sunt fara exceptie expresia unei îndelungate traditii.

Aceasta traditie include un proces de cunoastere foarte vechi, ce urca în timp, probabil pâna la originile umanitatii, când fata-n fata cu natura, oamenii se simteau integrati în sentimentele ce ar putea fi întelese ca armonie, simt cosmic, relatie cu miscarea si nu în ultimul rând sanatatea.